Thursday, July 27, 2017

Sună-mă la trei (3) secunde!

E clar ca sunt atât de bătrân încât sa fii apucat vremurile acelea în care telefonia mobilă nu era atât de bine pusă la punct, iar lumea specula faptul că minutul de convorbire pe mobil, începea să fie taxat tocmai după primele 3 secunde de apel inițiat. Această regulă a permis în perioada 1998 - 2002 aproximativ, derularea de nenumarate apeluri de trei secunde cu mesaje similare cu cele din comunicațiile radio: succint, scurt si la obiect, mesaj unidirectional.

Inițiatorul apelului, după multe încercari nereușite de a transmite esența unui mesaj complex, ajunge sa sune un prieten, și in apeluri succesive de 3 secunde, să construiască propoziții întregi, sau să comunice alternativ.

Exemple reale îmi aduc aminte din vacanțele (nemeritate) la Marea Neagră, mai exact în Costinești.. Rămăsesem din nou corigent pe vară la ceva, și cu toate astea m-au lasat ai mei sa plec cu frate-miu la mare ca avea concerte și era aiurea să nu mă bucur și eu de o mini-vacantă de măcar 2 săptămâni. Oricum trebuia sa repet materia chiar înainte de corigențe.





Și atunci, în anii respectivi lumea s-a adaptat rapid la noile 'reguli' de comunicare mobilă, și multă vreme a funcționat varianta gratuită de comunicare chiar si foarte scurtă cum era.

Exemple practice de astfel de dialoguri voi încerca sa reproduc.. Trebuie sa va imaginați ca dialogurile se pronunță foarte, foarte rapid.

Apel 1
A: Când ajungi la sala?
Apel 2
B: Peste o ora!

Apel 3
A: Mai ia niște beri!
Apel 4
B: Am luat deja vin.





Apel 5
A: Sper că ai și Tier-Bouchon!
Apel 6
B: N-am, da'l dau de perete!
(A: WTF a spus?)

Apel 7
A: Ești un bou!
Apel 8
B: Beau singur

Apel 9
A: Hai mai repede!
Apel 10
B: Pedalez!


Trebuie spus că ulterior, companiile au observat acest comportament si tiparul apelurilor incheiate rapid și au redus in consectință durata minima a apelului la două secunde, ulterior 1a o secundă. Nu mai țin minte exact.

Vă invit astfel să vă aduceți aminte de acele vremuri, și despre acest tip de comunicare care astazi este facilitat prin aplicații de chat ca Whatsapp, Facebook Messenger sau SnapChat